Șlefuirea: pasul pe care cei mai mulți îl sar

Șlefuirea e lentă, prăfuită și invizibilă când e făcută bine. În atelierul nostru ia mai mult timp decât orice alt pas și e pasul pe care ne-am dori cel mai puțin ca cineva să-l grăbească.

De ce contează pentru siguranță

Finisajul urmează suprafața de dedesubt. Orice zgârietură, fibră ruptă sau fibră ridicată devine o vale peste care stratul trebuie să facă punte. Acolo sigiliul va fi probabil cel mai subțire și acolo va ceda primul. O suprafață netedă dedesubt înseamnă un sigiliu uniform și continuu deasupra.

Progresia noastră

Singurul rost al fiecărei granulații e să îndepărteze zgârieturile lăsate de cea dinainte. Dacă sari un pas, zgârieturile mai adânci rămân, doar lustruite pe deasupra. Aceasta e progresia pe care o folosim:

120 → 180 → 240 → 320 → 400 → 600 → 800 → 1000, apoi abrazive mai fine și lustruire pentru esențele cele mai dense.

Între granulații oprim strungul și verificăm sub o lumină joasă, razantă, care arată fiecare zgârietură rămasă. Apoi ștergem piesa, ca granulele grosiere să nu contamineze etapele mai fine.

Ridicarea fibrei

După granulațiile medii, umezim ușor suprafața și o lăsăm să se usuce. Fibrele desprinse se ridică, iar noi le șlefuim ca să nu se poată ridica mai târziu sub finisaj.

De ce mergem până la granulația 1000+

În acel punct, lemnul gol se simte deja aproape ca sticla, înainte de aplicarea oricărui strat. Finisajul trebuie atunci doar să protejeze suprafața, nu s-o umple. Pe un lemn dens, cum e abanosul din Nocturne, rezultatul e un adevărat luciu de oglindă.